În 2019 alergăm Moldova cu RunMoldova
Asociația RunMoldova continuă să exploreze Moldova pentru a descoperi cele mai frumoase și interesante locații, fără a uita de “perlele” descoperite pe parcursul ultimilor ani. Astfel, și în anul 2019, alergătorii din Republica Moldova și prietenii noștri de peste hotare vor putea participa la adevărate festivaluri ale trail runningului, admirând unele dintre cele mai frumoase locații, comunicând cu multă lume bună și gustând din tradiționalele bucate moldovenești.
Prima competiție oficială din acest an va fi VOLVO ULTRA TRAIL, organizată sâmbătă 29 iunie 2019, în preajma Vinăriei Poiana. Evenimentul a fost deja creat pe Facebook, iar în câteva săptămâini vor fi deschise înscrierile. Sportivii vor putea concura pe trei distanțe: 10 km cu o diferență pozitivă de nivel de sub 300 de metri, circa 40 km cu o diferență de nivel de sub 1500 de metri și distanța de ultra de peste 60 km cu o diferență de nivel de peste 2000 de metri.
Următoarea competiție va fi
tradiționalul Dragon de Aur de la Orheiul Vechi. Acesta va fi desfășurat în
sâmbăta din data de 3 august 2019. Distanțele aici vor rămâne neschimbate, de
Marathon (40 km) și Semimaraton (22 km), fiind păstrată distanța de Cross de 14
km. Toate traseele au diferență de nivel cruțătoare, oferind maximă distracție
alergătorilor.
De Ziua Națională a Vinului,
alergătorii sunt invitați la Tarabostes Trail. Pe tradiționalul traseu de peste
10 km, optim pentru a genera dorința de a gusta din plăcinte și un vin minunat
la finiș, oferite de Vartely. O competiție cu multe premii și cadouri și multă
dispoziție și voie bună.
Supriza anului rămâne competiția Dante Hell Ultra Trail Suruceni, care va fi desfășurată la închiderea sezonului de alergare în perioada octombrie-noiembrie. Mai multe infromații vor fi furnizate mai aproape de eveniment.
Activitățile Run Moldova sunt organizate în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Partenerii generali ai
comunității pentru 2019 sunt VOLVO MOLDOVA, Suedzucker Moldova (www.suedzucker.md) și Medpark International
Hospital.
Performanțele sportivilor vor fi premiate de Medpark International Hospital, 21K Sports și Relaxa Aromatherapy. În plus, fiecare participant la evenimentele oficiale ale RunMoldova vor participa la tombole cu premiile mari oferite de Garmin Moldova.
Activitățile și alergările Run
Moldova vor fi susținute în acest an de Franzeluța, Gourmet – Supermarket de
Bon Ton și Tucano Coffee.
Asociația Obștească “Run
Moldova” este o comunitate necomercială, scopul căreia este promovarea unui mod
sănătos și activ de viață. Membrii acestei comunități sunt sportivi amatori și
profesioniști, care practică diverse tipuri de probe sportive, accentul fiind
pus pe alergare și trail. Run Moldova își propune să popularizeze modul activ
de viață prin susținerea și organizarea unor manifestații sportive disponibile
publicului larg, inclusiv competiții, tabere de alergare și alte activități. În
anul 2018, la evenimentele organizate de Run Moldova au participat peste 1000
de sportivi amatori și profesioniști din peste 9 țări.