Ultra-Trail du Mont-Blanc – “Regina” suferinței și extazului!

Ultra-Trail du Mont-Blanc (UTMB) – este cea mai prestigioasă competiție de alergare montană din Europa și probabil, din întreaga lume. Aceasta adună, an de an, peste 8000 de alergători de trail de pe toate continentele.

Competiția este un amalgam format din priveliștile fantastice ale Alpilor de la intersecția Elveției, Franței și Italiei și miile de metri de pante pe care trebuie să le ridice și să le coboare alergătorii. Din cauza distanței, diferenței de nivel pozitiv, priveliștilor care taie respirația, UTMB este catalogat drept un eveniment care face participanții să trăiască atât momente de suferință cât și o bucurie nemărginită, odată ajunși la finiș.

În acest an, la trei curse ale competiției, au avut norocul de a fi selectați pentru participare, trei sportivi amatori din Republica Moldova, care infectați de virusul alergării montane, au hotărât că a venit momentul să alinieze tricolorul țării la startul acestui concurs mult visat.

Pentru a participa la cursa lungă UTMB, un sportiv trebuie să acumuleze un număr de 15 puncte, în cadrul a 3 competiții, în doi ani precedenți concursului. Competițiile în cadrul cărora se acumulează punctele, la fel, sunt curse de alergare montană, cu distanțe nu mai mici de 80 km. După satisfacerea acestei cerințe, sportivul se poate înregistra și participa la o loterie, unde numărul de aplicanți poate ajunge la 4-5 persoane pe un loc în concurs.

Astfel, fiecare sportiv aplicant, își poate alege singur “tăria”. Și “meniul” e unul foarte bogat! În funcție de punctele colectate și distanța preferată, sportivul poate opta pentru una din următoarele curse:

– UTMB: Ultra-Trail de Mont Blanc – cursa Regină, o “Mecca” pentru ultra-maratoniștii din toată lumea. O distanță de circa 170 de km cu o diferență de nivel pozitivă puțin sub 10 000 m. Și această distanță trebuie trecută în maxim 46 de ore, cu start de noapte, lucru care garantează multor sportivi amatori o cursă de două nopți și o zi, înfruntând noaptea, vântul, frigul, ploaia sau zăpada.

– CCC: Courmayeur – Champex – Chamonix – o cursă “pentru vitezomani”. O distanță de 101 km cu o acumulare pozitivă de nivel de peste 5600 de metri. Timpul limită este de 26 de ore, cu start în zorii zilei.

– TDS: Sur les Traces des Ducs de Savoie, se întinde pe 111 km lungime, 7000 m diferență de nivel și timp limită 32 ore.

– PTL:  Petite Trotte à Léon. Este cel mai lung traseu, o competiție destinată echipelor, în care trebuiesc parcurși circa 240 de km, cu 18 mii de metri diferență de nivel.

MCC: Martigny-Combe – Chamonix – o cursă de 40 km cu diferență de nivel de 2300 m. Una din cele mai ușoare curse. Toți care nu trec loteria la Cursele Mari – li se oferă 24 de ore pentru a se înscrie la această cursă.

Cei ce se aventurează să le treacă, trebuie să fie gata să facă un pas din vară în toamnă și chiar în iarnă, alergând pe poteci unde zăpada nu se topește nici în august. Și pentru a-și menține forțele, organizatorii le asigură puncte de hidratare și alimentare. În acest scop sunt pregătite tone de mâncare. De exemplu, la ultima competiție, sportivilor le-au fost propuse 20 de mii de batonașe energetice, 7500 kg de banane și 2600 kg de brânză.

…urmează… Chamonix este numită, neoficial, capital mondială de trail running, cu primele menționări, în documente istorice, încă din anul 1091 . Până la transformarea într-o zonă de odihnă de TOP, ocupația de bază a băștinașilor a fost agricultura.

Articolul precedent – http://runmoldova.com/la-galop-pe-acoperisului-europei/

Sursa poze: https://www.facebook.com/pg/UTMBMontBlanc/photos/?ref=page_internal

No Replies to "Ultra-Trail du Mont-Blanc – “Regina” suferinței și extazului!"